Cici Nichici (Băcescu)

Cecilia Băcescu (Nichici)

Amintiri din studenție

Mă număr printre ploieștenii care au invadat Timișoara în toamna anului 1957. Nu a fost o acțiune organizată, nu ne știam, nu ne cunoșteam. Surpriza a fost în prima zi de curs la Facultatea de Electrotehnică când fiecare „bobocel” și-a declarat locul de baștină. Ploieșteni eram vreo șapte, unii proveniți din producție, vezi Mișu Voicu, alții direct de pe băncile școlii. Întâmplător însă, fiecare am avut aceeași țintă : Facultatea de Electrotehnică Timișoara. În cazul meu, destinul a hotărât.

După absolvirea liceului, m-am hotărât să urmez o facultate, nu știam care, oricum una de profil tehnic. Înclinam spre Construcții și numai la București, ca să fiu cât mai aproape de casă. În plus, consideram că și cheltuielile vor fi mai mici. Dar, nu a fost să fie...

Într-o zi, m-am întâlnit întâmplător cu o colegă care, ca și mine, se pregătea pentru examenul de admitere la Politehnica din București. Mi-a dat o veste bună și încurajatoare. Sfatul Popular Ploiești oferea burse de studii pe o perioada de 5 ani cu condiția să semnezi un contract prin care te angajezi ca, la absolvirea facultății, să fii la dispoziția celor care te-au finanțat (este vorba de repartiție).

Oferta era cât se poate de tentantă. Mi-am întocmit rapid dosarul cu actele necesare și l-am depus la Sfatul Popular. După un timp, m-am dus să mă interesez dacă dosarul mi-a fost aprobat. Da, totul era în regulă dar, surpriză, se oferea o singură bursă şi nu pentru București, ci pentru Timișoara, la Facultatea de Electrotehnică. Circa 7 concurenți[1] erau înscriși pentru această bursă, printre ei numărându-se și olimpicul pe țară la matematică, Vasile Baltac. Îmi era clar că locul va fi luat de imbatabilul olimpic.

M-am decis pe loc: nu voi concura pe singurul loc oferit de Sf. Popular Ploiești. Am solicitat restituirea dosarului meu, hotărâtă să mă înscriu la Politehnica din București pentru concursul general de admitere din septembrie. Am aflat însă, cu stupoare, că dosarul meu era deja trimis la Timișoara și nu mai era timp să fie recuperat. Concursul de admitere începea peste o săptămână.

Mi-a fost foarte greu să iau o hotărâre, din multiple motive familiale și mai ales financiare. De distanța Ploiești-Timișoara, să nu mai vorbim. Cea care a luat hotărârea finală a fost mama. Mi-a zis: asta e, du-te la Timișoara. Voi munci din răsputeri ca să te susțin. Își dorea așa de mult ca eu să urmez o facultate... ceea ce ea nu a avut posibilitatea să facă.

În fine, a sosit și ziua în care am luat drumul spre Timișoara cu plecarea din București, cu un tren personal care, după o jumătate de zi și o noapte lungă a reușit să ajungă în Gara de Nord, la Timișoara, orașul care, în timp, va deveni orașul meu de adopție, pentru restul vieții.

Examenul de admitere nu a fost ușor, eram 250 concurenți pe 25 locuri. În final m-am numărat printre fericiții care figurau pe lista celor admiși.

În toamna anului întâi am primit bursa de stat, ceea ce pentru mine a fost fantastic, am scăpat de stresul de a-mi împovăra familia cu cheltuielile de școlarizare.

Au urmat cei cinci ani de facultate care, nu au fost ușori dar, au reprezentat una dintre cele mai frumoase perioade a vieții mele.

După terminarea facultății am fost repartizată la Întreprinderea Electrobanat Timișoara unde, la început, am lucrat ca inginer stagiar la serviciul tehnologic, apoi ca șef de secție la CIC (corpuri de iluminat casnic.) După doi ani am fost încadrată ca inginer principal la Serv. CTC - Laboratorul Electromecanic, unde mi-am desfășurat activitatea până la pensionare.

Faptul că am fost loială unui singur loc de muncă are o explicație complexă. În primul rând, mi-a plăcut profilul electromecanic al întreprinderii, apropiat pregătirii mele din facultate. Faptul că am lucrat în laborator mi-a oferit șansa să cunosc îndeaproape produsele fabricate (sisteme de iluminat industriale, stradale, casnice, miniere, auto etc.) și să mă implic direct și pe termen lung în asigurarea calității și siguranței în funcționare a acestora. Pe această cale, am putut colabora cu oameni de concepție și execuție ai întreprinderii, dezvoltând legături profesionale, dar și de suflet, care durează și astăzi.

În perioada 1974 – 1976, am fost plecată cu întreaga familie în Republica Zair. În anul universitar 1975-1976, am predat disciplina de Fizică la studenții din anul pregătitor de la Facultatea Politehnică a Universității Naționale a Zairului.

Familia: m-am căsătorit în anul 1960 cu Alexandru Nichici, cadru didactic la Politehnică, avem doi copii, Zvezdan, inginer, absolvent al Facultății de Calculatoare Timișoara, în prezent cetățean român și german și Delia, ingineră, absolventă a Facultății de Mecanică, secția Mecanică fină Timișoara, în prezent cetățean român și canadian. Avem doi nepoți de 25 respectiv 22 ani și două nepoate de 19 respectiv 18 ani.

Pentru mine familia reprezintă cea mai valoroasă realizare a vieții mele și mă consider o norocoasă din toate punctele de vedere. Dar, atenție, norocul nu mi-a picat din cer, cum obișnuiau să zică străbunii noștri.

În continuare am să dau câteva fragmente din scrisorile trimise familiei, mai precis mamei, în perioada de început a studenției mele, scrise în timp real, dar devenite astăzi amintiri

...........................................................................................................

(21.09.1957.) Orașul am reușit să-l învăț destul de bine și după cum v-am scris în prima scrisoare este foarte frumos. Am fost de două ori la frumoasa Catedrală din Timișoara şi m-am închinat pentru mine și toți ai familiei.

Ziua de astăzi a fost destul de norocoasă pentru mine. Mare mi-a fost surpriza când am aflat că sînt admisă la oral. Tot astăzi a fost primul meu examen, la matematică oral și fără să mă laud, am știut destul de bine și am primit nota 9. Aceasta însă nu poate să decidă situația mea finală așa că, eu continui să mă pregătesc pentru celelalte examene, lăsând-mă în voia lui Dumnezeu.

Trebuie să subliniez că în privința examenului de admitere, din 215 înscriși, au intrat la oral 86 care concurează pe 25 de locuri rămase după cei admiși cu burse de Sfat Popular sau întreprinderi, așa că, speranțe sînt puține.

...........................................................................................................

(2.10. 1957.) Marți dimineața am participat la deschiderea noului an școlar. Tot marți am reușit să mă aranjez cu căminul și cantina, astfel că în prezent sînt rezolvată cu toate. Sper să mă mut la alt cămin deoarece la acesta este cam prost: suntem 32 în cameră și câte două în pat.

........................................................................................................... (3.10. 1957.) Astăzi, miercuri, a fost prima zi de cursuri și mi-a plăcut foarte mult. Ni s-au predat materii noi, iar profesorul de matematică pare a fi foarte bun. De altfel îl cunosc încă de la examenul de admitere.

În privința timpului, aici este foarte urât, plouă și este frig. Am uitat să vă spun că din Ploiești mi-am cumpărat canadiană de velur cu cordon maro. Nu-i prea grozavă, dar să știți că nu-mi pare rău că aici nu aș fi avut cu ce să mă îmbrac.

...........................................................................................................

În privința banilor, o duc deocamdată bine. Taxa nu mi s-a cerut încă. Se poate să fiu scutită. De asemenea, dacă o să-mi ajungă banii, ceea ce cred că da, am să-mi cumpăr o servietă că nu am în ce să-mi duc caietele și cărțile, pe care nu le am deocamdată.

........................................................................................................... (6.10. 1957) Iată că au trecut câteva zile de când sînt studentă. Să știți că eu sînt bine, aș putea spune cu aproximație, din toate punctele de vedere.

Cu masa o duc puțin cam prost, dar aceasta și din cauza mea. Nu știu de ce, dar aici am o poftă nebună de mâncare așa că, toată ziua îmi este foame. Cu toate acestea, să nu credeți că m-am îngrășat. Sînt aceiași pe care o știți. Sînt destul de ocupată așa că, timp de a mă îngrășa nu am.

Viața de student este foarte frumoasă, dar tare pretențioasă. Cu toate acestea, eu m-am adaptat destul de bine mediului și sînt mulțumită. Avem profesori foarte cumsecade până în prezent, de asemenea și colegii. Băieții din Ploiești îndeosebi, se poartă foarte frumos cu mine și sînt protejata lor.

Vă aduceți aminte că la examenul de geometrie, la admitere, v-am scris că am avut un asistent foarte drăguț. L-am reîntâlnit la facultate și m-am bucurat mult. Îl cheamă Novac. Este un om foarte bun și glumeț. După câte am auzit, răspunde de activitatea artistică a studenților din facultatea noastră. La o ședință de U.T.M. m-a înscris la cor și șah ( activități bineînțeles în timpul liber, dar cam obligatorii)

...........................................................................................................

Sâmbătă seara, la noi în facultate, a avut loc balul „balicilor”, înțelegând prin „balici” toți studenții din anul întâi. Am fost și eu, cu toate că nu mi-am permis luxul pe care și l-au permis celelalte colege. La bal m-am distrat foarte bine. Fete erau puține așa că, fiecăreia îi erau asigurați pe puțin 10 băieți.

...........................................................................................................

(12.10.1957) Eu sînt bine până în prezent și mă feresc cât se poate de bine de a nu mă îmbolnăvi, deoarece aici bântuie o gripă teribilă. Jumătate din colegii mei sînt bolnavi. În privința căminului, vă anunț că m-am mutat de unde am stat la început. Cu toate că acesta este mai departe de facultate (merg în fiecare zi cam tot atât cât mergeam la Ploiești de acasă până la liceu), totuși are și câteva avantaje printre care faptul că are cantina lângă el. Este cam prost însă, că aici noaptea este mai frig iar mâncarea la cantină este destul de proastă. Toate acestea însă umbresc foarte puțin frumusețea, veselia, viața voioasă de student. Nu vă închipuiți cât este de plăcut să fii în mijlocul unor colegi și profesori buni.

...........................................................................................................

Astăzi am avut prima oră de geometrie analitică. Profesorul pe care îl avem ne-a vorbit așa de frumos încât nu cred să fi fost vreunul dintre colegi care să nu fi fost impresionat de vorbele lui. Ceea ce îmi place mult la el este faptul că vorbește tare și apăsat, făcând astfel ca ora să fie plăcută și te face să înțelegi tot ceea ce explică.

...........................................................................................................

Limbile străine la noi în facultate sînt facultative (adică nu sînt obligatorii),totuși eu m-am înscris la limba rusă după cum ni s-a recomandat.

...........................................................................................................

Până în prezent nu mi-am cumpărat nici o carte și nici nu cred că am să-mi cumpăr. Învăț la bibliotecă deoarece în cămin este imposibil să înveți și împrumut în același timp și cărți de acolo. Mi-am cumpărat servietă, un fel de geantă cu fermoar, foarte bună, pe care am dat 60 lei. Ceva mai ieftin și bun n-am găsit, iar de cumpărat, trebuia să-mi cumpăr.

În privința căminului, s-a scumpit cu 25 lei, adică în loc de 50 lei, costă 75 lei. Poate dă Dumnezeu să fie mărinimos cu mine să pot obține bursă, altfel nu știu cum am s-o scot la capăt. Viața aici este foarte scumpă așa că, îmi este deocamdată foarte greu. Totuși eu mă străduiesc să fac economie cât se poate de mult, dar să fie ai dracului de bani că nu știu cum se duc.

Timpul îmi este foarte prețios și, la fel ca și banii, nu știu cum să-l planific ca să-mi ajungă. Programul este destul de încărcat. Dimineața mă frig cu ceaiul ca să pot termina mai repede și să nu întârzii la facultate. Dacă înaintea mea pleacă vreun băiat sau fată mai devreme, îi rog să ne țină ei loc în sala de curs, altfel cei întârziați riscăm să stăm în picioare.

Programul ține până la ora două. Apoi, de la facultate alerg din nou până la cantină și se mai stă și acolo la rând câte o oră, o oră și jumătate, dacă bineînțeles nu ești puțin mai înfipt de a te duce lângă colegul sau colega care este ceva mai în față, motivând că ți-a ținut loc (bineînțeles, ei n-o să spună nu). Apoi, aproape în fiecare zi, având program după masă, alerg din nou la facultate. Astfel trec zilele, astfel își petrec timpul studenții. Timp pentru învățat ai foarte puțin , trebuie să fii foarte calculat încât totul să iasă bine.

...........................................................................................................

(5.03.1958) ..... Timpul pe aici este destul de agreabil, însă nu pot să spun că a venit primăvara. A trecut și mărțișorul atât de mult așteptat de unii, privit cu indiferență de alții, printre care mă număr și eu. Și asta nu că nu am primit mărțișor, dar nici nu aveam de la cine. Am uitat să vă spun că pe aici este obiceiul mai mult de a da fetele mărțișoare la băieți și nu invers. Poate să fi dat eu, dar nici eu nu am avut cui. Pe ziua de 4 a fost baba mea, ce-mi prevestește viitorul, așa se zice. A fost o zi minunată, oare așa o să fie și viitorul? Astăzi băieții, glumeți ca de obicei, m-au întrebat ce-am visat azi noapte, oare nu mi-a apărut și moșul? Le-am spus drept, ca niciodată am avut somn fără vise. Au râs și ei, am râs și eu ...

Am uitat să vă spun că fac și sport, din toate ramurile câte ceva.

Sâmbătă avem reuniune, nu știu cum am să mă distrez, bineînțeles dacă m-oi duce. Am să vă scriu cu altă ocazie.

...........................................................................................................

(6.04.1958) Stau în patul lui Valy și vă scriu, așa că, o să mă scuzați dacă vă scriu cam urât. Mai întâi, aflați că sînt bine ceea ce vă doresc și dumneavoastră. Astăzi am fost la biserică, a fost o slujbă foarte frumoasă, însă eu nu am stat decât câteva minute. Săptămâna aceasta am fost foarte ocupată, de aceea nu prea v-am scris. Trebuie să mă înțelegeți, am vreo câteva planșe la desen de făcut, plus lucră­rile de casă și altele...Și apoi să știți că nu poți numai să înveți. Mai trebuie să ieși și la aer, să iei puțin oxigen, cum se spune pe la noi.

...........................................................................................................

Aici timpul este frumușel, ieri a plouat, astăzi este soare, după cum vedeți vremea este schimbătoare ca și fetele, cum mi-a spus cineva. Totuși sînt semne serioase de venire a primăverii, care s-a cam lăsat așteptată. Peste vreo două săptămâni cred că am să-mi las haina, numai că fusta cea neagră, pe care am vopsit-o, mi s-a cam tocit, iar pe cea care am cumpărat-o, nu am cosit-o încă. Am uitat să vă spun că de câteva zile locuiesc la etajul IV. Ne mai schimbăm și noi în lipsă de altă distracție. Vă închipuiți ce plăcere să-ți cari țoalele de colo, colo.

...........................................................................................................

M-ați întrebat ce-mi fac colegii, prietenii, cunoscuții. Să-i iau pe rând. Colegii sînt bine, toți oameni de treabă, simpatici, adevărați frați, unii mai mari, alții mai mici. Se mai întâmplă câteodată să se îndrăgostească de tine, ca niște copii proști și fără experiență, dar le trece repede. Prietenii, oooh, poate este prea mult spus. Mai întâi că sînt așa de mulți că nu le mai știu numărul. Niciodată nu aș fi putut crede că un om poate avea atâția prieteni, mai mult sau mai puțin interesați în prietenia ce ți-o poartă. Sînt fel de fel de oameni cu obiceiuri și apucături diferite.

Se remarcă oltenii iuți, cam hodorogiți (zăpăciți) aș putea spune. Exemplu pot să vi-l dau pe Ghi..., unul din cunoscutul fetelor, cam insistent cu întrebări de genul : de ce v-ați supărat atuncea, nu ați avut motiv, nu ați avut dreptate, ce-mi vorbiți așa răstit, de parcă cine știe ce s-a întâmplat și apoi...hei...ăsta sînt eu și altul mama nu mai face. Și ... cam așa sînt, cred, toți oltenii.

În contrast cu oltenii, ardelenii sînt mai potoliți, mai așezați. Rumegă(gândesc) mai mult, vorbesc mai puțin. Unii, nu toți. Am uitat să vă spun că eu sînt considerată olteancă, și asta tare îmi displace. Chiar și asistentul de la mecanică era ferm convins că eu sînt olteancă și s-a mirat când a aflat că sînt regățeancă. De asemenea, mulți se miră cum pot fi eu prietenă cu Valy, ea o moldoveancă tăcută și aparent timidă, iar eu, un copil neastâmpărat ce trăncănește toată ziua. Nu vă vine să credeți, eu și copil, doar am 18 ani. Valy mă crede mult mai tânără, poate unde sînt eu mică şi unde ea are 21 de ani. Cineva m-a întrebat dacă nu sînt elevă, iar eu în ciudă i-am spus că sînt în clasa a X-a.

...........................................................................................................

Peste o săptămână va fi Paștele, iar la noi acasă se simte acest lucru. O să mergeți la Înălțare, o să fie frumos, ce rău că nu sînt și eu acasă. Dar lăsați, nu o să treacă sărbătorile fără ca să nu mă bucur și eu câtuși de puțin de ele. Am să mă duc și eu la biserică și chiar dacă nu o să mănânc ouă roșii, tot am să știu că a fost Paștele.

Astăzi este Paștele catolicilor. Nici ei nu-s mai fericiți. O zi ca toate celelalte, nimic neobișnuit. Doar bucuria pentru câte o fată că i-a venit mama.

...........................................................................................................

(14.04. 1958) .... În privința examenelor, îți mulțumesc pentru încurajările pe care mi le-ai dat și care, adăugându-se la încurajările ce le mai primesc de pe aici, sper că mă vor întări și îmi vor fi de un real folos.

Mă întrebi de colegi, colege. Acum nu prea am timp de ei și nici ei de mine, mai un pic și intrăm în sesiune. Trebuie să știți că pentru o perioadă oarecare uităm aproape complet unii de alții. Primul examen îl am pe 25 mai, iar ultimul pe 24 iunie, după care încep practica pe care, după toate probabilitățile, o vom face la Arad.

...........................................................................................................

(25.04. 1958) ... Aflați că sînt f. f. ocupată. Acum lucrez la niște planșe de desen. Peste o lună intru în examene, care se anunță a fi foarte grele și eu lupt ca să le iau pe toate. Nu vă închipuiți cât este de greu a lua cinci examene cu materia predată timp de un an. Aici timpul este foarte frumos și acest lucru este o mare nenorocire pentru studenți. Parcul este înverzit, pomii au înfrunzit. Este adevărat mai și plouă, dar repede se înseninează. Paștele nici eu nu l-am petrecut altfel. Sâmbătă spre duminică am stat până pe la trei noaptea de am desenat, apoi am fost la înviere. După aceea am dormit, iar duminică fiind o zi f. frumoasă, am învățat ceva mai puțin decât în celelalte zile. Propriu zis, și la mine a fost o zi ca celelalte.

...........................................................................................................

Viața este monotonă. Dimineața cursuri, seminare, după amiaza stau acasă și desenez, învăț sau merg la bibliotecă etc. În timpul examenelor am să vă scriu mai puțin. Asta să nu vă îngrijoreze deoarece după cum v-am asigurat de atâtea ori, nu are ce rău să mi se întâmple. Mașina nu poate da peste mine deoarece facultatea este pe aceeași parte cu căminul. În oraș mă duc rar și din fericire magazinele, alimentarele se găsesc după colț, tot de aceeași parte cu căminul. Deci, din toate punctele de vedere viața îmi este înafara oricărui pericol. Primăvara a venit, deci nici de îmbolnăvit nu mă mai pot îmbolnăvi.

...........................................................................................................

(1.07.1958) Practica o fac la Atelierele C.F.R. Timișoara și o duc binișor. De curând am fost mutați de la atelierele de la gară, la atelierele noi, mult mai departe, mergem cu tramvaiul cam jumătate de oră. Oricum, spre sfârșitul zilei sîntem cam plictisiți atât noi cât și asistenții. De aceea băieții nu pierd ocazia de a fugi pe sub gardul ce împrejmuiește întreprinderea și a merge în pădure să facă baie în lac. Noi fetele, stăm cât stăm în secție, apoi ne urcăm pe acoperișul halei și facem plajă.

...........................................................................................................

Arad (7.07.1958.) Valy, care face practica la Arad, îmi scrie :

„Despre practică nu prea am a-ți spune multe. Am început-o abia prin 2.07.1958 când s-a ținut ședința de începere a practicii, apoi vizitarea întreprinderii. Îți închipui că nu mi-a părut deloc rău că am început așa târziu. Am fost și noi repartizați câte trei în fiecare secție. Eu sînt cu Vasile și cu Mircea Caragioiu, mă împac foarte bine cu toți. Stăm cât stăm în secție și apoi începem să ne facem vizite unul la altul. La 12.30 mergem și semnăm condica și apoi plecăm și pentru că la poartă nu ne lasă decât la orele 13.00, ne pierdem timpul la un bazin din curtea întreprinderii unde sînt o mulțime de broaște țestoase și pești. Iți imaginezi ce înseamnă ca 24 oameni să stea în jurul unui bazin. ......

Deocamdată sînt la forjă, urmează să trec prin toate secțiile. Asta e ceea ce fac la practică. Stau câte un sfert de oră în atelier, apoi merg în biroul inginerului să scriu ceea ce văd (vorba vine). Chiar în acest moment la radio ne spune cum se distrează studenții din Timișoara. Văd că aveți destule ocazii de a vă distra, nu ca noi provincialii. Sper că Noriko nu pierde nici o audiție muzicală și împreună nici un dans. Eu nu mă distrez nicicum. Am ajuns la vorba ta că o să-mi treacă vara fără măcar să citesc o carte până la sfârșit.... Am fost o singură dată cu băieții în oraș, ne-am simțit bine însă a fost prima și cred că ultima oară când m-am dus. După câte văd, lor le place aici. Vasile[2] a început și pe aici aventurile și le-am fost de un real folos. Știi, stau foarte aproape de ei. Am fost și eu de câteva ori la masă, dar e o mâncare mizerabilă și m-am lăsat păgubașă.

Sînt o sumedenie de studenți la practică în Arad de peste tot, Iași, Cluj, Timiș, dar se plâng că sînt fete puține. Voi cum vă distrați? Sper că mai bine decât mine. Ce mai face Teau, Mișu, transmite-le complimente din partea mea. Ți-a povestit Aldea cum a fost la mine? Spune-i lui Noriko să nu fie geloasă, că doar în trecere a fost pe aici. Voi mai mergeți în excursii? Eu am fost ieri la Pecica, închipuie-ți că am mers cu bicicleta și nu sînt decât 22 km până acolo și drum tâmpit de țara, dar n-avea grijă că n-am căzut decât de două ori. Să mă vezi toată numai vânătăi ...... , dar principalul e că spre mirarea tuturor am izbutit să parcurg acest drum și închipuiește-ți că n-am febră deloc. Poți să-i spui lui Teau că poate să mă ia cu el pe munte.”

Tu când vii la Arad? Scrie-mi multe, multe, te sărut Valy

............................................................................................................

Arad (12.07.58) Tot Valy: E sâmbătă orele 17.30, timp la care după cum ne-am înțeles ar fi trebuit să fiu la Timișoara. Ce să fac dacă nu-i așa cum vrea omul? Mi-am făcut operație la picior miercuri și acum, o săptămână, trebuie să stau cu piciorul întins. Ce să fac, trebuie să suport și asta. ..... Acum m-am apucat să îți scriu ție. Idee n-ai cât de rău îmi pare că n-am putut să vin la Timișoara. Ce ne-am mai fi plimbat noi pe vremea asta! Tu ce mai faci singură? Astă noapte am visat că ți-a scris Ionică, e adevărat sau numai vis?

... Închipuiește-ți, sînt doar la 3 pași de căminul băieților, dar niciunul nu s-a obosit să vină până la mine să vadă ce fac. Imaginează-ți ce colegi, cu toate că știu bine unde stau. Principalul e că acum stau în casă bucurându-mă doar de vizita de scurtă durată a lui Livia cu prietenul ei. Ce să-i faci dacă Cici m-a uitat !.

Cici dragă, spune-mi dacă te-ai întâlnit cu Gigi, am auzit că este prin Timișoara. Tu ce acțiuni mai întreprinzi ? Cici, nu știu cum să-ți trimit banii, căci nu vreau să te fac pentru 15 lei să mergi la poștă. Scrie-mi dacă ai nevoie de bani să-ți trimit mai mulți. Scrie-mi multe, multe și de toate că simt că înnebunesc.

Te sărut pe tine și Noriko, Complimente lui Lenuța și la ceilalți. Valy

...........................................................................................................

(22.07.1958)....Nu știu dacă P... ți-a spus că mi-a împrumutat 100 lei din care mi-am luat cartelă și am plătit căminul. Mai am și ceva bani pentru masa de seară și dimineața, plus mici cheltuieli. Cu haina încă n-am aranjat nimic, dar cred că anul acesta tot pe asta am s-o port, bineînțeles modificată. Încă nu m-am hotărât ce am să-i fac. Încolo sînt pregătită de toamnă și de iarnă(aproximativ).

Nu știu cum o să fie cu bursele anul acesta. Am auzit că s-a redus mult numărul lor. Aceasta este o problemă cam grea pentru mine. În orice caz am să lupt și să fac în așa fel ca totul să iasă bine. La anul poate mă mut la București. Poate, nu știu sigur.

...........................................................................................................

(Octombrie 1959). Aștept să înceapă noul an școlar. Deocamdată aici și mai ales în cămin este o mare hărmălaie. Sînt foarte mulți în anul întâi, deci și multe fete și se pune problema unde o să le cazeze. Cred că condițiile de locuit o să fie destul de grele. O să stăm câte 6 în cameră și destul de înghesuite. Fetele, colegele mele Valy, Eva nu și-au făcut încă apariția. După ce și-au dat examenul au plecat acasă. Norica este și ea de vreo două săptămânii la Giarmata, un sat lângă Timișoara, în vizită la niște cunoștințe

...........................................................................................................

M-am pregătit și de școală. Mi-am cumpărat ceva caiete, am mai primit vreo trei, astfel că pentru început sînt asigurată. Avem un program destul de aiurea după cât se aude. Cred că o să avem cursuri și după amiaza.

...........................................................................................................

(1961 ....) Am terminat cu toate examenele cu bine și am onoarea să vă anunț că sînt în anul V. Nu știu dacă v-am spus, dar anul acesta nu se face practică, băieții făcând armata, așa că am fericirea să mă bucur de o vacanță lungă și sper ca să fie și plăcută. Am primit bilete la mare (în tabără studențească) de pe 15 iulie până prin 28, după care voi veni acasă. De abia aștept să vă văd.

...........................................................................................................

Știi, duminică a avut Valy nunta, s-a măritat cu Stanciu, colegul nostru. Nunta a fost tot ca a mea, fără părinți, fără popă, fără rochie de mireasă. A fost ca la mine, o petrecere cu colegii. Am impresia că astfel de nunți o să devină la modă ..........

[1] În fapt au fost 9 candidați (Nota editorului)

[2] Probabil Vasile Constantinescu (Nota editorului ”Vasile” Baltac)